Buna ziua, in primul rand! In al doi rand, am mai realizat in trecut pentru dumneavoastra un articol asemanator. Cu toate acestea, am decis ca de aceasta data sa aprofundam acest subiect. Astfel, va vom pune la dispozitie cativa pasi necesari pentru a deveni un traducator experimentat. Se spune ca in orice domeniu de activitate, primii pasi sunt cei mai usori de realizat. Si la fel, se cunoaste ca o data ce ai inceput sa inveti primele informatii, va urma imediat partea mai dificila. Din pacate, acelasi exemplu se aplica si pe piata de traduceri din Romania si din Bucuresti.

Etapele de urmat pentru a deveni traducator experimentat

Un traducator autorizat sau certificat de Ministerul de Jusititie obtine acreditarea respectiva doar dupa ce a fost examinat. Cu toate acestea, pana sa ajunga in postura pentru a da examenul respectiv, el/ea va trebui sa finalizeze cursuri special destinate pentru limba pe care o profeseaza. Cursurile de limbi straine pot fi reprezentate prin Facultatea de Limbi Straine. Deasemeni, acestea pot fi realizate prin scoli acreditate de Ministerul Educatiei. Desigur, ambele variante vor trebui sa demonstreze ca nivelul este avansat pentru limba respectiva.

Dar, sa nu mai pierdem timpul cu propozitii inutile si sa trecem in subiectul articolului…

Asadar, sa presupunem ca ati obtinut acreditarea de la Ministerul de Justitie si ati devenit in acest moment traducator autorizat. Care sunt totusi pasii de urmat, pentru a trece la nivelul urmator? Cum ajungeti traducator experimentat?

1. Alegeti domeniul sau domeniile, unde vreti sa acumulati cat mai multe cunostinte

Un traducator experimentat ajunge la acest nivel, doar dupa ce isi alege domeniul / domeniile de activitate in care vrea sa profeseze. Sa oferim un mic exemplu, pentru a intelege mai bine contextul respectiv.

Sa spunem ca ati obtinut certificarea de traducator in urma cu un an. Dumneavoastra realizati traduceri din limba spaniola in limba romana. Deoarece va doriti sa evoluati in aceasta meserie, acum este momentul in care doriti sa treceti la nivelul urmator. Astfel, va trebui sa va specializati pe unul sau mai multe domenii.

Asadar, aveti de data aceasta de ales intre: domeniul tehnic, medical, juridic, etc.

Cum va trebui sa alegeti domeniul pentru traduceri?

Ajuta extrem de mult in acest context, daca aveti o inclinatie catre un anumit domeniu de activitate. In cazul in care sunteti pasionat de nisa tehnica, atunci este indicat sa va specializati pentru acest domeniu. Un alt exemplu: Aveti foarte multe cunostinte din domeniul medical. In aceasta situatie, v-ar ajuta foarte mult sa va concentrati catre aceasta nisa.

2. Aprofundati termenii de baza din domeniul respectiv

Urmatorul pas pe care trebuie sa il urmati, este sa stapaniti termenii de baza din nisa in care va specializati. O data ce ati ales un domeniu de activitate, acesti termeni vor trebui sa devina Biblia dumneavoastra. Vor trebui repetati mult timp, pana in momentul in care vor ajunge sa fie folositi instinctiv.

Dupa cum stim cu totii, repetitia este mama succesului. Daca ati ales domeniul juridic, atunci cei mai utilizati termeni din aceasta nisa vor trebui sa devina un automatism. Desigur, pentru a ajunge specializat pe traducerile juridice, va trebui sa stapaniti pe deplin termenii din acest domeniu.

De cate ori va trebui sa repet, pentru a stapanii termenii de baza dintr-un anumit domeniu?

Raspunsul este destul de simplu: Pana cand ii retineti pe dinafara. Daca tot am mentionat mai sus de domeniul juridic, vom continua articolul in aceeasi exemplificare. In domeniul juridic sunt termeni ca: abrogare, acont, creanta, culpa, etc. Pe langa acestia, mai sunt inca 1000 de cuvinte ce se incadreaza in aceeasi nisa. Toti acesti termeni vor trebui retinuti.

3. Aveti discutii cu persoane care se incadreaza in domeniul si in limba aleasa

O data ce ati ales domeniul de activitate, nu va mai fi de mare ajutor doar sa discutati cu vorbitori ai aceleiasi limbi straine. Ca sa intelegeti mai bine la ce ne referim, vom incerca sa cream un mic context.

Sa spunem ca ati ales domeniul juridic si sunteti traducator de limba italiana. In aceasta situatie, nu va ajuta doar daca veti discuta cu persoane care cunosc sau sunt vorbitori nativi ai acestei limbi. Discutiile cu persoanele respective sunt destul de utile la inceputul carierei de traducator autorizat. In acel punct, dumneavoastra sunteti nevoit sa aprofundati cat mai mult din limba respectiva. Atunci, nu va conta foarte mult daca persoana de la care invatati este specializata intr-un anumit domeniu sau nu. Fiind la inceput, va trebui sa acumulati cat mai multe cunstinte din limba in care profesati.

Dar, sa spunem ca ati trecut de stadiul de inceput. Ati ajuns de data aceasta in punctul in care doriti sa deveniti traducator experimentat si ati ales domeniul juridic pentru specializare.

O data ce ati invatat termenii de baza din aceasta nisa, va trebui…

Sa discutati cu avocati, juristi, consilieri juridici, judecatori, etc. Ei vor trebui sa fie nativi in limba in care sunteti traducator. In acest fel, veti prelua cunostintele necesare pentru dumneavoastra direct de la sursa.

Acesta a fost articolul nostru. Va multumim ca ati ajuns cu noi pana la finalul acestui subiect!